Start Prima Casa 2017 - conditii de indeplinit - Stiri financiare - VreauCredit.ro
Comparatie

Credite selectate pentru comparatie:

Mergi la comparatie

Start Prima Casa 2017 - conditii de indeplinit

S-a dat startul pentru creditul Prima Casa 2017. Incepand cu luna martie cursa de depunere a dosarului pentru Prima Casa a inceput.
23.03.2017
Cererea se anunta a fi imensa, asa ca este posibil ca fondurile sa se epuizeze rapid.

In 2017 Executivul a alocat pentru Prima Casa 2,5 miliarde de lei, la care se adauga si cele 175 de milioane ramase de anul trecut, in total aproximativ 30.000 de imprumuturi.

16 banci acorda credite Prima Casa. Primul pas este cel de depunere a dosarului pentru a afla daca esti eligibil. In aceasta prima etapa bancile ar trebui sa accepte dosare in functie de fondurile alocate, insa acestea iau mai multe dosare depasind fondurile alocate, in ideea in care, nu toti cei care aplica ajung sa ia si creditul.

A doua etapa consta in gasirea imobilului care sa aiba acte corecte si complete iar banca sa dea acceptul. Daca dosarul tau ajunge la Fondul de Garantare riscul este aproape zero. Fondul de Garantare nu respinge cererea, poate doar sa ceara completari, sau alte documente doveditoare.

Dosarele au valabilitate 30-90 zile, in functie de banca. Daca acest timp a trecut iar tu nu ai gasit imobilul, sau nu ai toate documentele necesare, dosarul se respinge, iar apoi daca vrei sa aplici din nou, va trebui sa o iei de la capat, ti-ai pierdut ordinea.
Exista si banci care fac liste cu clienti. Aceste liste sunt pentru a-i ajuta pe cei care intampina dificultati de genul: au gasit imobil, au platit un avans dar nu au mai prins fonduri. Atunci, pentru a nu pierde avansul, la urmatoarea realocare de fonduri bancile le acorda prioritate.
Multi dintre acesti clienti, care nu au prins fonduri, fie au renuntat, s-au inteles cu dezvoltatorii si au primit banii inapoi, fie s-au orientat catre un credit ipotecar.

Conditiile de creditare pentru Prima Casa nu sunt aceleasi pentru toate bancile. Acestea au criterii diferite, iar scoringul - nota finala atribuita unui client, este dat pe baza caracteristicilor pe care le are clientul. Bancile pot evalua scoringul unui client dupa criterii diferite, de aceea acelasi client poate obtine o suma maxima, diferita de la banca la banca.

Avansul pentru creditul Prima Casa este de 5%. O singura banca are un avans de 10% - acesta fiind o decizie proprie prin care isi selecteaza mai dur clientela. Un client care da avans mai mare prezinta un risc mai mic.
Avansul nu este impus prin lege, este doar o recomandare, prin urmare, avansul este la latitudinea bancilor.

In 2017 guvernul a redus procentul de garantare pentru imobilele vechi la 40%.
Daca un client nu isi mai plateste creditul, statul va plati mai putin.

Rate si dobanzi Prima Casa
Legea limiteaza marja la 2%, iar creditul exista doar in lei.
O singura banca are marja de 1.9% fata de 2%. Diferenta de plata la dobanda lunara fiind minora.

Cine beneficiaza de creditul Prima Casa?
Principala regula pentru a putea beneficia de Prima Casa este in declaratia de prima casa. Clientul trebuie sa dovedeasca si sa declare ca nu detine si nu a detinut in proprietate o locuinta, individual sau in comun, impreuna cu sotii lor sau cu alte persoane in suprafata utila mai mare de 50 mp, cu exceptia cotelor parti de locuinta dobandite prin mostenire.
De asemnea, solicitantul trebuie sa aibe profil si venituri relevante. Celelalte conditii de acordare pot varia de la banca la banca.
Veniturile din drepturi de autor sunt acceptate, de asemnea, sunt acceptate si veniturile din contracte determinate, cu conditia ca acestea sa fi fost prelungite macar o data, pentru a putea dovedi continuitatea.

Suma maxima acordata prin creditul Prima Casa este de 57000 euro pentru imobile vechi, si 66500 euro pentru imobile noi.
Diferenta de imobil nou si imobil vechi este data de procesul verbal de receptie al cladirii. Locuintele mai vechi de 5 ani de zile intra la imobile vechi. Acest lucru este diferit la programul Prima Casa 2017 spre deosebire de programele din anii anteriori, data e variabila.
Prin Hotarare de Guvern se prevede ca locuintele supuse consolidarii sau reducerii riscului seismic cu cinci ani inainte de contractarea creditului sunt asimilate locuintelor noi.

O alta conditie schimbata la Prima Casa 2017 este reducerea garantiei statului fata de imobilele vechi. Locuintele care nu se incadreaza in categoria imobile noi (cu proces verbal de receptie al cladirii mai mic de 5 ani), vor fi garantate de statul roman in procent de 40%.

Programul Prima Casa din prezent are un proiect pe termen de 5 ani. Pe viitor va exista continuitate iar fondurile vor scadea treptat desi cererea de la an la an este mai mare.

Termenul maxim de creditare este de 30 de ani la toate bancile. Insa exista diferente in functie de varsta la finalul creditului. Varsta maxima pentru femei este de 63 ani, si 65 ani pentru barbati, la sfarsitul perioadei de creditare.

Rata difera de la un trimestru la altul in functie de Robor. Daca Robor va incepe sa creasca va afecta cateva sute de mii de clienti.

In cat timp se aproba creditul Prima Casa? In 4-5 zile de la depunerea dosarului, iar etapa a doua este in functie de cum beneficiarul isi gaseste imobilul. Daca gaseste si face ante contract, acordarea creditului poate dura o luna, o luna si jumatate cu tot cu analiza.

Programul Prima Casa a fost lansat in anul 2009 iar pana la finele lunii ianuarie 2017 au fost acordate peste 200.000 de credite.