Una dintre preconditiile impuse Greciei pentru un nou acord este transpunerea in lege a unor reguli europene care confera Bancii Centrale Europene si autoritatilor de la Bruxelles responsabilitatea de a identifica, sparge sau desfiinta bancile bolnave.
15.07.2015
Sistemul bancar grecesc ar putea fi restructurat. Un oficial european a declarat ca numarul de banci mari grecesti ar putea fi redus de la patru - National Bank, Piraeus, Eurobank si Alpha Bank – la doua.
Bancherii greci cred ca reducerea numarului de banci va crea probleme legate de competitie. Toate cele patru mari banci grecesti sunt controlate de stat.
Bancile au pierdut un sfert din depozite din decembrie, iar doua cincimi din creditele acordate sunt neperformante. Iesirile de capital au adus bancile in situatia de a nu avea suficient cash pentru operatiunile de zi cu zi.
Calculele zonei euro arata ca va fi nevoie de pana la 25 de miliarde de euro pentru recapitalizarea sau pentru acoperirea costurilor restructurarii bancilor.
Toate bancile folosesc mai multi bani imprumutati decat fonduri proprii si de aceea nu pot rezista prea mult retragerilor de depozite.
„Bancile grecesti sunt intr-o furtuna perfecta. Sunt lovite de faptul ca situatia economica s-a deteriorat prea mult in ultimele luni“, a explicat Diego Iscaro, economist la IHS Global Insight.
Pana acum bancile au consumat aproape 90 de miliarde de euro in fonduri de urgenta de la BCE.