Credite selectate pentru comparatie:
Apple Pay a incheiat 12 parteneriate in Romania pentru utilizarea Apple Pay, cu sapte banci, trei FinTech-uri si doi emitenti de tichete de masa electronice.
Pe langa cele trei banci, OTP Bank, Credit Europe Bank si BCR, care si-au anuntat in aceasta saptamana oferta pentru serviciul de plata print Apple Pay, Banca Transilvania, ING Bank, Raiffeisen Bank si UniCredit Bank, precum si FinTech-uri-le Monese, Orange Money, Revolut si emitentii de tichete de masa electronice Edenred si Sodexo ofera serviciul de plata prin Apple Pay.
Apple Pay functioneaza incepand cu telefoanele iPhone SE, iPhone 6 si versiunile ulterioare, precum si de pe Apple Watch.
Cu iPhone si Apple Watch, clientii pot plati cu Apple Pay in magazine, restaurante, la metrou, in autobuze sau taxiuri, precum si multe alte locuri. La cumparaturile online cu Apple Pay, prin aplicatii sau de pe Safari, nu mai este nevoie sa adaugi manual datele cardului pentru plata sau informatiile de livrare si facturare. Fiecare achizitie prin Apple Pay se poate autentifica printr-o simpla privire sau atingere, prin Face ID sau Touch ID, sau cu parola dispozitivului.
Securitatea si confidentialitatea datelor cardului inrolat in Apple Pay este garantata, numerele efective ale cardului nefiind stocate pe dispozitiv si nici pe serverele Apple. In schimb, un numar de cont de dispozitiv unic este atribuit, criptat si stocat in siguranta in elementul securizat de pe dispozitiv. Fiecare tranzactie este autorizata cu un cod de securitate dinamic unic.