Veniturile operaționale au ajuns la 965,5 milioane lei, cu 11% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când erau 870 milioane lei
Profitul brut este de 226,31 milioane lei, în creștere cu 8% față de semestrul I 2014
”Suntem mulţumiţi de rezultatele Grupului Financiar Banca Transilvania pe primul semestru al anului. Acestea reflectă faptul că atât în privinţa cererii organice, cât şi a achiziţiei Volksbank România estimările noastre au fost corecte şi ne oferă perspective pozitive în viitorul imediat. Rămânem focusați pe creșterea Grupului, pe relațiile cu clienții noștri și vom fi în continuare unul dintre principalii finanţatori ai economiei românești, în condițiile în care observăm o creştere a cererii de credite, pe fondul îmbunătăţirii mediului de afaceri și a încrederii clienților în perspectivele economiei”, declara Horia Ciorcilă, Președintele Consiliului de Administrație BT
La sfârșitul semestrului I 2015, soldul creditelor nete este cu 13,4% mai mare decât era la finalul anului 2014, în ciuda continuării scoaterii de credite în afara bilanțului în semestrul I 2015 (438 milioane lei). În același timp, totalul resurselor atrase de Banca Transilvania de la clienți este cu 6,2% peste nivelul de la sfârșitul anului 2014.
Creditele neperformante, cu restanţe mai mari de 90 de zile, reprezintă 9,84% din totalul portofoliului de credite al Băncii Transilvania, coborând pentru prima dată în ultimii ani sub pragul de 10%.
Profitul brut este de 226,31 milioane lei, în creștere cu 8% față de semestrul I 2014. Rezultatul include impactul modificărilor reglementărilor contabile valabile din data de 1 ianuarie 2015, în sensul că, în conformitate cu acestea, contribuţia la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare a fost înregistrată în momentul generării obligaţiei de plată şi nu a fost amortizată pe parcursul întregului an.
Numărul de clienţi activi ai băncii, persoane fizice şi companii, a crescut cu 9% față de aceeași perioadă a anului 2014, de la 1,76 milioane de clienţi, la 1,92 milioane de clienți.
Ȋn ciuda cheltuielilor de integrare a Volksbank România în structura BT şi a impactului modificărilor legislative cu privire la înregistrarea cheltuielilor referitoare la garantarea depozitelor, eficiența operațională este la un nivel sub media pieţei, cu un raport cost/venituri de 50,17%.